auzisem de blestemul şarpelui bâlbâit,
şi anume “bunnntrysar”;
mergeam precaut ca un leopard
cu urechile de diamante
în preajma unui samsar;
mă strecuram, cu o strecurătoare
pentru apa îngheţată, printr-un lan
de maci plin cu mandarini şi raţe;
mă uitam mereu în spate
să nu fiu înhăţat,
când deodată trystarul
mi-a apărut lângă orbita pe care ieşeau,
ca printr-un tunel, valuri de ciocolată
învelind orizontul tulbure
precum o clătită limpezită;
orice, mi-am spus, dar să nu înceapă
să vorbească,
însă el a şi pus pe vârful limbii un “b”,
încât urechea, pentru a se apăra,
a secretat un secret
îmbrăcat în cuib de viespi;
degeaba, foarfeca portocalie
ce-i ieşea din gură a despicat aerul stropit
cu miere de jur împrejurul meu
şi-am auzit a doua cutremurătură,
adică litera “u”;
îmi mai rămăsese o viespe,
i-am închis-o într-o retină;
aveam, e-adevărat, o privire cretină
de copil de furnică ce-ţi lipeşte papucul
de un strop de smoală;
am luat o perie edentată,
proaspăt venită de la dentist,
i-am jupuit animalului pielea,
am împăunat cu ea o apă
pe luciul ei puteam merge cu o sanie
trasă de un dediţel subacvatic;
ce să fac? când am ajuns la Izvorul Secat
de pe fundul mării am întrebat
în stânga şi-n dreapta; uită-te-n sus,
mi-a răspuns Ghicitorul în goluri de aer;
m-a învăţat cum să-i arăt şarpelui
calea răsucită
şi să-l aştept la capătul ei,
acolo unde se întinde deşertul Sonora
cu o sonorizare căptuşită
pe pereţii aerului;
numai aşa va fi răpus,
fiind obligat să asculte
cântecul desperecherii păsărilor albastre
- surorile lui care-l abandonaseră,
lăsându-se adoptate de donatorul
glandei zborului -;
zis şi nefăcut.
m-am întors la locul împricinat,
şarpele doar a apucat
să spună următorul semn îmblestemat,
un “n” prelung şi răsfirat;
i-am arătat drumul
(credea că sunt binevoitor);
am mers pe o cărare pe sub mare
pentru a-l aştepta aşa cum mi s-a ghicit;
pe la jumătatea drumului a obosit;
m-am dus să văd ce s-a întâmplat,
dacă nu cumva voia să se întoarcă;
dintr-un ochi şi-a făcut atunci o coadă
şi m-a privit; era destul de vesel,
dar îmi închipuiam că-i una dintre
strategiile şoricelului prins în capcana
făcută din caşcaval;
deodată am auzit un “n” infernal,
am luat-o la fugă, mi-am pus la gât
o eşarfă brodată cu un val;
cum m-am afundat în apă,
urechea stângă mi se prefăcuse
într-un mal;
numai bine, eram ferit
de zgomotele vrăjitoreşti;
am ieşit printr-o fântână cu un lift
ce avea vâsle în loc de butoane;
i-am tăiat calea blestematului în deşert;
al treilea “n” a venit
ca o potcoavă încinsă,
pusă unui hippopocamus
aflat în burta unui hipopotam;
ciudat lucru, şarpele părea îmbujorat
şi ar fi vrut să mă îmbrăţişeze,
însă eram pregătit pentru tot ce e
mai bun,
aşa că nu m-am înduplecat
şi am pornit melodia.
despieliţatul a căzut lung,
nostalgia îi ieşea din ochi
precum un pui albastru înfiat de bufniţă;
trebuia să continui, altfel se adeverea
prorocirea cu nenorocirea;
am rotit butonul de volum;
deodată, monstrului începuse să-i crească
o gleznă cu o aripioară albastră;
încă nu-i dispăruse de pe faţă roşeaţa
când, cu ultima suflare,
a rostit de la capăt
ceea ce eu credeam că e un blestem:
“bună dimineaţa”.
şi anume “bunnntrysar”;
mergeam precaut ca un leopard
cu urechile de diamante
în preajma unui samsar;
mă strecuram, cu o strecurătoare
pentru apa îngheţată, printr-un lan
de maci plin cu mandarini şi raţe;
mă uitam mereu în spate
să nu fiu înhăţat,
când deodată trystarul
mi-a apărut lângă orbita pe care ieşeau,
ca printr-un tunel, valuri de ciocolată
învelind orizontul tulbure
precum o clătită limpezită;
orice, mi-am spus, dar să nu înceapă
să vorbească,
însă el a şi pus pe vârful limbii un “b”,
încât urechea, pentru a se apăra,
a secretat un secret
îmbrăcat în cuib de viespi;
degeaba, foarfeca portocalie
ce-i ieşea din gură a despicat aerul stropit
cu miere de jur împrejurul meu
şi-am auzit a doua cutremurătură,
adică litera “u”;
îmi mai rămăsese o viespe,
i-am închis-o într-o retină;
aveam, e-adevărat, o privire cretină
de copil de furnică ce-ţi lipeşte papucul
de un strop de smoală;
am luat o perie edentată,
proaspăt venită de la dentist,
i-am jupuit animalului pielea,
am împăunat cu ea o apă
pe luciul ei puteam merge cu o sanie
trasă de un dediţel subacvatic;
ce să fac? când am ajuns la Izvorul Secat
de pe fundul mării am întrebat
în stânga şi-n dreapta; uită-te-n sus,
mi-a răspuns Ghicitorul în goluri de aer;
m-a învăţat cum să-i arăt şarpelui
calea răsucită
şi să-l aştept la capătul ei,
acolo unde se întinde deşertul Sonora
cu o sonorizare căptuşită
pe pereţii aerului;
numai aşa va fi răpus,
fiind obligat să asculte
cântecul desperecherii păsărilor albastre
- surorile lui care-l abandonaseră,
lăsându-se adoptate de donatorul
glandei zborului -;
zis şi nefăcut.
m-am întors la locul împricinat,
şarpele doar a apucat
să spună următorul semn îmblestemat,
un “n” prelung şi răsfirat;
i-am arătat drumul
(credea că sunt binevoitor);
am mers pe o cărare pe sub mare
pentru a-l aştepta aşa cum mi s-a ghicit;
pe la jumătatea drumului a obosit;
m-am dus să văd ce s-a întâmplat,
dacă nu cumva voia să se întoarcă;
dintr-un ochi şi-a făcut atunci o coadă
şi m-a privit; era destul de vesel,
dar îmi închipuiam că-i una dintre
strategiile şoricelului prins în capcana
făcută din caşcaval;
deodată am auzit un “n” infernal,
am luat-o la fugă, mi-am pus la gât
o eşarfă brodată cu un val;
cum m-am afundat în apă,
urechea stângă mi se prefăcuse
într-un mal;
numai bine, eram ferit
de zgomotele vrăjitoreşti;
am ieşit printr-o fântână cu un lift
ce avea vâsle în loc de butoane;
i-am tăiat calea blestematului în deşert;
al treilea “n” a venit
ca o potcoavă încinsă,
pusă unui hippopocamus
aflat în burta unui hipopotam;
ciudat lucru, şarpele părea îmbujorat
şi ar fi vrut să mă îmbrăţişeze,
însă eram pregătit pentru tot ce e
mai bun,
aşa că nu m-am înduplecat
şi am pornit melodia.
despieliţatul a căzut lung,
nostalgia îi ieşea din ochi
precum un pui albastru înfiat de bufniţă;
trebuia să continui, altfel se adeverea
prorocirea cu nenorocirea;
am rotit butonul de volum;
deodată, monstrului începuse să-i crească
o gleznă cu o aripioară albastră;
încă nu-i dispăruse de pe faţă roşeaţa
când, cu ultima suflare,
a rostit de la capăt
ceea ce eu credeam că e un blestem:
“bună dimineaţa”.
ohhh, buna seara la buna dimineata, ce mai poveste cu talc si confetti :)
RăspundețiȘtergere(o vom crantzani)
:)„bună seara” ne aduce aminte de cum nu ne mai amintim partea a doua a poveştii:) tocmai de aceea ne aflăm acum la Ghicitorul în goluri de aer şi-n baloane de săpun, Ghicitus, care, pentru moment, nu numai că este invizibil, dar e şi de netrezit. însă, în ciuda proverbului care zice că la omul lăudat să nu te duci cu acul, o să scoatem un ac de albină pitit în buzunar şi o să-l înţepăm în vârful urechii (singura lui parte trează). altă scăpare întru amintire nu avem!:(
RăspundețiȘtergere